Cum va fi fost Fidelio la Fortul 13 Jilava

Așteptam în Piața Palatului, între Ateneu și BCU, să vină autocarul care să ne transporte la locul unde urma să vedem opera lui Beethoven. O premieră în România – se va cânta în aer liber, precum în antichitate, dar și precum europenii o fac mereu la festivalurile lor de la Orange, Aix-en-Provence, Verona, Bregenz. Iar în România, la Fortul 13 Jilava!

Tocmai ieșisem de la Ateneu, de la un concert cu muzică de Brahms. Dansurile ungare – toate, un regal. O senzație extrem de plăcută înainte de a merge la operă, într-o seară superbă de septembrie. Mă uitam în jur, citind aceeași bucurie pe fețele doamnelor și domnilor îmbrăcați elegant, de seară. Autobuzul a venit exact la ora indicată pe bilet, dar sub altă formă decât cea așteptată. Din grupul nostru au izbucnit câteva aplauze și râsete, pe de-o parte pentru punctualitate, pe de altă parte pentru că geamurile autospecialei vopsite în gri-albăstrui aveau grilaje, la fel ca în cazul mașinilor pentru deținuți. Șoferul era îmbrăcat în uniformă de milițian.

autobuz

Drumul până la Jilava n-a durat foarte mult, la ora 21,00 Bucureștiul e destul de liber. Abia am avut timp să realizăm că se instalase o tăcere din ce în ce mai  apăsătoare, pe măsură ce întunericul de afară se accentua, astfel încât, atunci când am ajuns la destinație, totul era cufundat în liniște și beznă. În momentul în care motorul s-a oprit, mai multe reflectoare s-au pornit brusc, orbindu-ne. Ușile autospecialei s-au deschis și toată atmosfera tăcută de până atunci a fost inundată de urlete: „Afară! Maaarș!!! Biletele și actele la control!! Mișcă, mișcă, mișcă!!!” Ne-am executat imediat, ca niște animale înnebunite de spaimă. Coboram unul câte unul din mașină, pentru a fi percheziționați și controlați de un grup de doi-trei milițieni sau securiști, în uniforme comuniste. Reflectoarele te orbeau, la fel ca lanternele acestor zdrahoni, cu care luminau biletul pe care îl întindeai speriat, ca un fel de dovadă a nevinovăției. La câțiva metri distanță, după un gard de sârmă ghimpată, patrulau alți gardieni, chinuindu-se să țină în frâu niște câini lupi care parcă turbaseră la vederea noastră.

puscarie

„Doriți un program?!!!!!” am auzit cum mi se striga în ureche. „Stai, dom’ne, ce strigi?” am îngăimat. Nu mi-a răspuns, m-am trezit însă cu un soi de dosar în mână, cu foi scrise la mașina de scris. Pe copertă scria: Dosarul Penal Nr. 567234. Învinuit: Ludwig van Beethoven

La următorul filtru am primit un sac de pânză, înlăuntrul căruia se găsea o pernă. Aveam s-o folosesc peste câteva minute, când mă voi fi instalat pe un prici foarte inconfortabil, care era de fapt locul din bilet și pe care îl împărțeam cu încă trei oameni. Urletele, luminile orbitoare, lătratul înspăimântător al câinilor au durat până când toate priciurile s-au ocupat. Apoi, pe rând, luminile au început să se stingă, câinii să se îndepărteze, ici și colo se mai auzea câte un răcnet: „Bandiților!”, până când, într-o atmosferă apăsătoare și înfrigurată, toate zgomotele au dispărut, vreme de aproape jumătate de minut. Cu toții tăceam, nu îndrăzneam să spunem nimic.

Și în liniștea aceea profundă, în întunericul aproape total, în care abia distingeam zidurile pușcăriei și pichetele de pază din care uneori țâșnea lumina unui reflector, a început uvertura operei Fidelio de Ludwig van Beethoven. Atât de luminoasă, încât, după primele acorduri ale temei de început, atunci când muzica rămâne suspendată în aer, continuată numai de sunetul mângâietor al unui corn, rămas singurul reper al umanității, în toată acea nebunie, uitându-mă în jurul meu, am văzut multe lacrimi, în multe priviri… Pentru că toți am înțeles despre ce era vorba. Nimeni nu s-a mai mirat că Leonora apare în port popular, cu aparența unei Elisabeta Rizea, desfăcându-și basmaua, tăindu-și coada împletită, pentru a se îmbrăca într-o uniformă. Cât despre O welche Lust cu membrii corului ieșind din celulele și dintre zidurile Jilavei… o asemenea transcendență primești poate doar o dată în viață. Restul nu vi-l spun, pentru că nu poate fi povestit. Trebuie să trăiți acest spectacol, nu să citiți despre el.